971 de cazuri de rujeolă în Statele Unite

Oficialii americani susțin că numărul persoanelor din SUA infectate cu rujeolă între ianuarie și mai 2019 a depășit numărul înregistrat într-un an întreg din 1992 și până acum.

Situația este cu atât mai dramatică cu cât autoritățile din SUA au declarat rujeola eradicată în anul 2000. Epidemiile recente de rujeolă au apărut în special în comunitățile în care un număr semnificativ de persoane nu sunt vaccinate, în comunități din orașul New York, precum și din statele Washington sau California.

Potrivit CDC, un total de 971 cazuri de rujeolă au fost raportate în Statele Unite de la începutul anului 2019, comparativ cu 963 de cazuri în întreg anul 1994. Numărul mare de cazuri amenință statutul rujeolei de boală eradicată în Statele Unite, care a fost declarat în 2000.

Înainte de asta, circa 3 până la 4 milioane de oameni erau infectați cu rujeolă anual în SUA, a afirmat CDC. Aproximativ 400-500 de persoane au murit în fiecare an din cauza acestei boli, iar aproximativ 48 000 de persoane au fost spitalizate.

Directorul CDC, doctorul Robert Redfield, i-a îndemnat pe toți cei care nu sunt vaccinați, dar care sunt eligibili pentru a primi vaccinul, să se vaccineze pentru a ajuta la oprirea focarului, afirmând că „rujeola poate fi prevenită, iar modul de a pune capăt acestui focar este să ne asigurăm că toți copiii și adulții care se pot vaccina, se vaccinează. ” Specialistul a ținut de asemenea să respingă temerile celor care afirmă că vaccinurile sunt periculoase sau pot provoca autismul. „Pericolul mai mare este boala pe care o previne vaccinarea,” a spus Redfield. „Decizia voastră de a vă vaccina va proteja sănătatea familiei dumneavoastră și bunăstarea comunității dumneavoastră.”