TCE Ploiești anunță că va face un marș, pe traseul Primăria Ploiești – Prefectura Prahova

TCE Ploiești a depus o solicitare pentru efectuarea unui marș, în data de 18 octombrie, lista de nemulțumiri fiind destul de lungă.

Salariații de la TCE se pregătesc de proteste. De data aceasta, Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesioniști Ploiești au depus o cerere la Comisia de avizare a adunărilor publice Ploiești.

Potrivit solicitării, angajații și-au propus efectueze, vineri, 18 octombrie, în intervalul 13.00 – 15.00, un marș pe traseul Primăria Ploiești – Prefectura Prahova, acțiune la care sunt așteptate să participe aproximativ 200 de persoane.

Pe lista de nemulțumiri figurează inclusiv faptul că salariile angajaților se acordă cu mari întârzieri, chiar și de două săptămâni, dar și nerespectarea normelor de securitate în munca, modificarea organigramei, precum și o serie de creșteri salariale pentru anumiți angajați.

Separat, de la începutul lunii octombrie, a fost înregistrat conflictul de muncă la ITM Prahova, având în vedere faptul că nici până la această dată nu a fost încă semnat contractul colectiv de muncă, acesta fiind expirat din luna iulie.

Luni, aleșii locali ploieșteni au aprobat alocarea a 300.000 de lei pentru acoperirea gratuităților pentru elevi și pensionari, sumă aferentă pentru luna octombrie.

În continuare însă, în bugetul TCE nu au fost prevăzute sumele necesare până la sfârșitul anului, pentru asigurarea gratuităților pe mijloacele de transport în comun.

Sursa: Observatorul Prahovean