Deși declarat vindecat, primul pacient din Torino prezintă încă urme ale virusului

Este vorba despre un om de afaceri de 40 de ani, care fusese declarat „vindecat” după ce a fost tratat și după ce i se făcuseră mai multe teste, care ieșiseră negative. Un nou exsudat care i s-a făcut marți a arătat însă că există încă un anumit nivel – mai redus, ce-i drept – al prezenței coronavirusului ce provoacă Covid-19.

Confirmăm că el s-a vindecat. Într-o astfel de fază, e normală o oscilare între negativ și pozitiv, se întâmplă la toate infecțiile”, a declarat profesorul Giovanni Di Perri, specialist virusolog.

Pacientul nr. 1 din Torino va trebui să rămână în continuare în izolare, pentru a-și proteja familia și comunitatea. Doctorii îi vor face teste suplimentare de control, până când se va ajunge la o „siguranță totală” și va putea în sfârșit să părăsească spitalul.